O sorcovă tristă și amintiri din copilărie

Puterea de influență a reclamei e uluitoare. Acum ceva timp, am primit un catalog al unei parfumerii de nișă, unde se afla o reclamă a ultimei creații a casei de parfumuri Lubin. De fapt nu se poate numi „creație recentă”, fiindcă parfumul respectiv a fost reintrodus pe piață în 2009, iar versiunea originală datează din 1955. Oricum, reclama arăta în felul următor:

Cum am văzut-o, cum mi s-au aprins toate beculețele posibile: un desen cu reminiscențe art deco, împreună cu literele în același stil, unde culorile dominante sînt verdele și albul, cu felii de lămîie și cerculețe împrejur – o imagine suculentă, efervescentă, care te face să salivezi gîndindu-te la un gin tonic (gin fizz n-am băut niciodată, dar se pare că-i cam același lucru). My oh my. Amărui și cu bule – parfumul ideal pentru vară! 

(O imagine şi mai sugestivă, animată, absolut senzaţională, puteţi găsi pe site-ul casei Lubin)

Ulterior am uitat de el, dar mi-am adus aminte în decembrie 2010, cînd am intrat pentru prima oară în parfumeria Beautik. Imediat mi-a apărut în fața ochilor reclama de mai sus cu toate conotațiile ei. Am testat pe blotter și totul a fost ok, dar fiindcă atunci altceva era pentru mine o prioritate, n-am făcut decît să iau o mostră acasă. Unde a stat pe raft pînă ieri, cînd m-am pregătit sufletește pentru marea încîntare.

Rezultatul? Nu vă lăsați impresionați de reclame! Testați, testați și iar testați.

Gin Fizz

Lubin

Gin Fizz nu e primul parfum dedicat lui Grace Patricia Kelly cu care am avut de-a face. Primul a fost Kelly Calèche al casei Hermès, unde din păcate n-am descoperit pielea promisă (parcă era vorba de aripi de înger sau de aripile lui Hermes, nu-mi mai aduc aminte), ci un parfum cuminte și cu totul neinteresant, care după vreo oră începe să miroasă ca un magazin indian. Am pus lipsa mea de încîntare pe seama incompatibilității mele cu parfumurile Hermès.

Dar acum stau și mă întreb dacă nu cumva sînt incompatibilă cu Grace Kelly. O blondă cu trăsături regulate, o față (și probabil, un corp) unde totul e absolut așa cum trebuie și la locul lui. Probabil că ei i s-ar potrivi și Gin Fizz și Kelly Calèche, care însă refuză să-și dea la iveală farmecul pe pielea mea ne-blondă și să mă impresioneze pe mine, căreia nu-i e pe plac stilul de frumusețe al lui Grace Kelly? Nu știu. Încercați personal Gin Fizz – mai ales dacă sînteți blondă.

Primul acord dă de veste ce va urma mai tîrziu, dar dispare repede, făcînd loc citricelor, proaspete, suculente și amărui, exact ca în reclama parfumului. Un început foarte promițător.

După vreo 5 minute, citricele dispar și ele. Ceea ce urmează m-a amuzat enorm, dar inițial nu m-a deranjat deloc. De sub citrice a început să-și facă loc un miros de rufe proaspăt spălate și atîrnate la uscat în plin soare, sub o adiere de vară. Mai exact, de cearșafuri albe deja uscate, care fîlfîie în bătaia vîntului sau care scot aburi sub fierul de călcat, care ne aduc aminte de locul unde au fost uscate (adică afară, în plin soare etc.). Un miros optimist, care te bucură și îți face chef de viață.
 

Cînd am stat și m-am gîndit mai bine ce anume e în mirosul ăsta de rufe care îmi e familiar, am descoperit răspunsul: e parfumul de rufe pe care îl folosea mama mea, combinat cu faptul că într-adevăr în copilărie uscam rufele afară. Exact asta a fost amuzant: faptul că mi-am adus aminte de parfumul de rufe al mamei mele, pe care credeam că l-am uitat de mult. Amuzantă e și forma în care obțineam parfumul: în sticle de sticlă de 0,5l sau un litru, verde sau maro închis, fără nici un fel de etichetă și direct de la „fabrică” (ce fabrică? de cumpărat, sau subtilizat?) - evident, înainte de 1989, cînd multe lucruri erau în sticle de sticlă sau borcane fără etichete și aduse „de la fabrică”.

Comparația cu parfumul de rufe devine din ce în ce mai potrivită după vreo 20 de minute, cînd din păcare mirosul amintește din ce în ce mai mult de ipostaza concentrată a parfumului de rufe. Și anume, parfumul respectiv avea miros plăcut doar diluat, în apa în care clăteam rufele: în sticlă mirosul era prea chimic pentru a nu deranja. Mirosul de rufe începe să se destrame și să se descompună (da, precum un cadavru). Și anume, componentele lui florale se desprind de suportul lor lemnos (vetiverul?): florile devin într-un anumit fel ude, își pierd subtilitatea, iar fiecare dintre ele o ia la fugă haotic, pe drumul ei. De unde și comparația cu sorcova: florile (artificiale) se desprind de bățul pe care erau legate cu sîrmă.

După ce florile au luat-o la sănătoasa, se estompează și nota uscat-lemnoasă. Iar ceea ce rămîne e... ȘPREI!

Nu spray. Șprei. Asta e a doua amintire din copilărie evocată de Gin Fizz. Înainte de 1989 sau imediat după, pe piață erau (cu greu) disponibile așa-numitele șpreiuri, folosite de mulți pe post de deodorant și parfum în același timp, de unde și vorba „M-am dat cu șprei” sau „Stai, să mă dau cu șprei”. Șpreiurile, sau mai exact, nota olfactivă comună aproape tuturor, se află la originea aversiunii mele față de deodorante. Mi-e greu s-o descriu; azi se mai poate regăsi în fixative, sau mai exact în norul de picături minuscule care îți învăluie fața la coafor, cînd coafeza adaugă a final touch pieptănăturii (din cauza asta asociez nota neplăcută despre care vorbesc cu coaforul). E ceva chimic, care nu miroase a nimic anume, dar care te face să-ți încrețești nasul fiindcă te gîdilă în nări și aproape te face să strănuți. La coafor de fapt (înainte de 1989 cam în mai toate, iar acum presupun că doar în cele mai ieftine) mirosul respectiv plutea în aer non-stop, undeva în fundal.

Asta e tot. Aici se termină evoluția lui Gin Fizz. „This is the way the world ends: Not with a bang but a whimper”, cum zicea T.S. Eliot.

Partea bună a testului? Faptul că mi-am adus aminte de astea două elemente ale copilăriei mele; nu sînt amîndouă plăcute, ce-i drept, dar au redevenit ale mele ca urmare a conștientizării.

Dar despre Gin Fizz mă simt obligată să afirm că, după umila mea părere, e un parfum prost. Ceea ce pînă acum am putut afirma doar despre un singur parfum de nișă (Vert pivoine Histoires de Parfums). Restul, inclusiv cele pe care nu le pot suporta, mi se par a fi bune sau cel puțin mediocre din punct de vedere tehnic, dar că nu sînt genul meu sau că nu le pot înțelege. Evident, e posibil ca Gin Fizz să fie prost doar pe pielea mea și pentru nasul meu; dar, pentru mine, e prost fără drept de apel.

Concentrație: apă de toaletă

Persistență: nu știu – m-am spălat după 45 de minute, cînd n-am mai fost în stare să-l suport

Note olfactive: note de vîrf - bergamotă, lămîie, mandarină, boabe de ienupăr; note de mijloc – iris, galbanum, floare de portocal, absolut de trandafir și iasomie; note de bază – nufăr, benzoină, alt iris (de Florența – not that it makes the perfume any better), vetiver, licheni de stejar, mosc alb.

Disponibilitate: Beautik (dar atenție – preț cam exagerat!), First in Fragrance (preț mai convenabil decît la Beautik cu tot cu taxa de expediere, asigurare etc.!)
Autor: Henri Giboulet 

Surse foto:

Foto 1: http://www.scentsationsoftroon.co.uk/acatalog/Lubin_Gin_Fizz.html

Foto2: http://www.e-drinks.com.pl/images/drinki/gin/gin_fizz.JPG

Foto 4: http://www.yourstylentrend.com/blog/wp-content/uploads/2010/08/Grace-Kelly-2.jpg 
Foto 5: Wikimedia Commons