Acum cîtva timp am găsit pe blogul Sabbath of Senses (ha – chiar mi-am adus aminte unde exact, aşa că pot să citez: aici) o afirmaţie-manifest: „Nu-mi plac parfumurile care miros a parfum”. Cum am citit, i-am şi dat dreptate: în fond, dacă stau să mă gîndesc, exact asta caut şi eu în nişă – parfumuri care nu miros a parfum. Cel puţin de la un timp: la început eram fascinată de faptul că în nişă există atît de multe parfumuri bune (proporţional vorbind, mai multe decît printre aşa-zisele „selective”). Drept pentru care am ajuns la parfumuri cu miros de fum (Fumidus Profumum Roma) sau de motor (Nostalgia Santa Maria Novella). Dar, mai nou, mare mi-a fost mirarea cînd am găsit (şi, rapid, am şi cumpărat!) un parfum dintr-o categorie pe care întotdeauna am evitat-o: şi anume, un parfum floral! Dar unul absolut neobişnuit, care nicicum nu vrea să fie conformist, adică să miroasă a parfum, sau a parfum feminin.
Ceea ce m-a mirat şi mai mult (pentru că, trebuie să recunosc, ăsta e al doilea parfum floral pe care mi l-am cumpărat vreodată) au fost următoarele două amănunte: 1) e un parfum Serge Lutens, iar eu în general după marca asta nu mă dau în vînt, fiindcă majoritatea creaţiilor ei sînt mult prea oriental-siropoase pentru gustul meu; şi 2) în prim plan se află tuberoza. Or, cînd am mirosit Fracas Robert Piguet, mi s-a părut în general ok, cu excepţia unei note foarte evidente, pe care am identificat-o ulterior drept tuberoză. Şi de atunci, am fost ferm convinsă că mie tuberoza nu-mi place. Pînă cînd am promit o tuberoză, fizic, ca floare, în august anul ăsta şi mi-am dat seama că, de fapt, e interesantă – îmi plac florile cu miros tare, cu personalitate, crinii, de exemplu.
Tubéreuse criminelle
Serge Lutens
Tubéreuse criminelle e, categoric, un parfum cu personalitate.
Primul acord e de... camfor sau eucalipt (încă o supriză, în special avînd în vedere Patchouli Santa Maria Novella, pe care o descriam nu de mult), amestecat cu tuberoză. Dar tuberoza e iniţial ţinută la distanţă, camforul e suprapus peste ea. În acelaşi timp, se simte oarecum un miros de cauciuc, adică un soi de anvelopă (urrraaaa! deşi nu e foarte evident). După cîtva timp (5-10 minute) camforul trece pe planul al doilea, iar în prim-plan trece tuberoza, care miroase precum floarea pe care am primit-o eu – puternic, interesant, ciudat şi (din fericire) fără pic de dulceaţă: un miros atrăgător şi respingător în acelaşi timp. Iar tuberoza asta, precum şi camforul de la început, ţipă cît o ţine gura – e imposibil să o treci cu vederea. Îşi impune przezenţa, fără să-i pese de ce se întîmplă în jur, dacă e dorită sau nu. Iniţial m-am temut că mă va ţine în umbră, că va fi unul dintre parfumurile care mă apasă sub papuc (cum mi se întîmplă, de exemplu, cu Magie noire Lancôme sau Bandit Robert Piguet). Dar nu – tuberoza e tuberoză, iar eu, din fericire, sînt tot eu. Nu intrăm în conflict.
În faza finală, tuberoza se transformă în floare de portocal (nu se pierde total, dar floarea de portocal e din ce în ce mai palpabilă). Şi, din păcate, dispare după 2-3 ore, ca şi cînd n-ar fi fost, în ciuda volumului dat la maxim de la început. Well... cum cînta Nelly Furtado, „all the good things come to an end”. Nu ştiu cum se întîmplă – pe pielea mea parfumurile în general durează puţin, dar în special cele care îmi plac. Cele care nu-mi plac se întîmplă să dureze chiar şi o zi întreagă (sau chiar o săptămînă – ca record absolut exasperant).
În mod normal, nu cumpăr parfumuri care persistă mai puţin de 4-5 ore, fiindcă mi se pare că aş cheltui banii aiurea. Dar tuberoza a fost nu doar o dragoste la prima vedere, ci şi una oarbă: am închis ochii la lipsa de persistenţă. În unele recenzii se menţionează că persistă mult, chiar şi 12 ore. Din păcate, nu mă număr printre fericiţii aceştia. Cu toate astea, după mine, Tubéreuse criminelle face toţi banii.
Concentraţie: apă de parfum
Persistenţă: vreo trei ore
Note olfactive: ? (nu sînt menţionate pe site-ul oficial Serge Lutens, dar diverse alte surse menţionează: flori de portocal, zambile, tuberoză, iasomie, nucşoară, styrax, mosc, cuişoare, vanilie)
Autor: Christopher Sheldrake