Paciuli - hikikomori

Ca să fiu sinceră, nu mă înnebunesc după paciuli.

Nu că nu mi-ar plăcea: două dintre parfumurile mele preferate (Cozé Parfumérie Générale şi Pomegranate Noir Jo Malone) conţin în mod evident paciuli (cel puţin pentru nasul meu). Dar în cazul lor, paciuli nu e în prim plan.

La un moment dat, plictisită de mirosit diverse parfumuri „obişnuite”, mi-am spus că a sosit timpul să-mi găsesc o notă mai specială, dintre aşa-zisele „dificile”. Şi fiindcă fumul, pielea, cauciucul ş.a.m.d. nu mi se par în general dificile, mi-am ales paciuli. Am mirosit una-alta, dar n-am găsit decît orientale, adică dulci (ultima cunoştinţă a fost Neonatura Cocoon Yves Rocher, care începe promiţător, dar evident, devine dulce!). Am găsit şi o paciuli fără dulceaţă: Patchouli Noir Il Profvmo, dar din păcate îmi aminteşte de excremente de şoarece, aşa că a trebuit să-l las la o parte.

Şi tot aşa a trecut timpul, pînă cînd, nici măcar nu ştiu de ce, cînd uitasem deja de existenţa acestei paciuli, am mirosit Patchouli Santa Maria Novella.

Patchouli

Santa Maria Novella

E dificilă.

E agresivă.

E medicinală.

Şi nu e dulce!

Deloc.

Toată casa miroase de la o încheietură parfumată.

În prima fază, miroase a alcool, pe urmă e un amestec de camfor şi de pămînt, care îmi aminteşte de ceaiul puer, dar fără excrementele de şoarece care caracterizează multe ceaiuri puer şi care mă împing cît mai departe de ceaiul respectiv. Un miros de pivniţă, de colţ umbrit de pădure, unde nu ajunge soarele şi unde frunzele care cad din copaci se adună şi încep să putrezească. Nu e miros de mucegai, e sec, lemnos şi pămîntiu. Camforul, pe de altă parte, îmi aminteşte de sticluţele din sticlă maro care conţineau diverse soluţii misterioase preparate la farmacie, de pe toaleta bunicilor şi străbunicilor mei (şi a bunicilor în general, la vremea respectivă) – respingătoare şi fascinante.

Mai tîrziu, după vreo două ore sau puţin mai mult, Patchouli devine transparentă şi abstractă, ca vetiverul (dar nu miroase a vetiver, e uscată şi lemnoasă în felul ei). Iar la sfîrşit de tot, surprise, surprise! Devine foarte asemănătoare cu 10 Corso Como (să fie santal?). Sfîrşitul vine surprinzător de repede, după vreo trei ore Patchouli dispare fără urmă. Din păcate, sau din fericire – presupun că ar fi obositoare dacă ar dura mai mult.

Concluzia? Îmi place, deşi sînt curioasă dacă aş suporta-o purtată ca un parfum, şi nu doar pe încheietură. Nu mă imaginez în schimb ieşind din casă purtînd Patchouli SMN, fiindcă mi se pare din cale-afară de asocială. Dar într-un weekend cînd n-aş avea chef să merg nicăieri, sau dacă aş fi supărată pe tot universul (mi se întîmplă, din cînd în cînd), mi-aş face provizii, aş încuia uşa şi m-aş da cu Patchouli. Aşa, ca să arăt lumii că mă doare în cot. Altfel spus, mă văd purtînd Patchouli în ipostaza de hikikomori.

Concentraţie: apă de colonie

Persistenţă: vreo trei ore

Note olfactive: note de vîrf – trandafir; note de mijloc – palisandru, iasomie; note de bază – paciuli, santal, mosc

Disponibilitate: no idea (în afară de parfumeria Galilu din Polonia)

Autor: ?