Cu marca Comme des Garçons am făcut cunoștință personal la Madison. Atunci am aflat că a fost înființată de creatoarea de modă Rei Kawakubo, care e japoneză. Iar acum cîtva timp am ajuns la concluzia că, într-adevăr, parfumurile Comme des Garçons care mi-au plăcut au un ceva anume japonez (mă întreb dacă aș fi ajuns la aceeași concluzie dacă n-aș fi știut că firma e japoneză).
Cu (deja) mulți ani în urmă Japonia mă încînta la culme, atît de mult încît mă gîndeam în mod serios să dau examenul de admitere la facultatea de filologie japoneză. Îmi plăcea partea vizuală a Japoniei, și anume culorile și perfecțiunea la care sînt aduse orice, cît de mici, detalii: bunul gust absolut și calitatea uluitoare a multor produse cărora eu personal nu le-aș fi acordat atîta atenție sau pe care nu le-aș fi asociat niciodată cu calitatea sau frumusețea. De exemplu: hîrtia pentru scrisori cu nervuri și scame colorate (nu știu ce sînt, dar chiar seamănă cu firele de praf, sau scamele care plutesc în aer), sau felicitări imprimate în relief (pe cînd mie personal mi-ar ajunge o coală obișnuită A4 sau o felicitare plană). Mă mai impresionau și ritualurile prezente oriunde în viața cotidiană – mi se părea că ritualizarea absolută conferă un sentiment de siguranță permanentă: cum să nu te simți bine atunci cînd în relațiile cu ceilalți nu există nici un element imprevizibil (pe atunci mi se părea că imprevizibilul e periculos).
Între timp, m-am gîndit mai bine și de mai multe ori, drept pentru care am început să văd dedesubturile situației. Și mi-am zis: „Aha! Deci așa stau lucrurile! Japonezii sînt scrîntiți.” Perfecțiunea mi-a apărut dintr-o dată drept un simptom al compulsivității, fiindcă am observat cum imperfecțiunea (un element atît de important în estetica japoneză) e adusă la asemenea culmi, încît devine contrariul ei însăși. Nimic nu e lăsat la voia întîmplării – se creează, pas cu pas, o imperfecțiune perfectă: cum e, de exemplu, în cazul ikebanei sau ceramicii folosite pentru ceremonia ceaiului.
Și, pe lîngă asta, la orice pas în Japonia e prezent un soi sau altul de perversitate; e de ajuns să privești cu atenție, și imediat îți sare în ochi. Observi o grămadă de cazuri de fetișism (conotații erotice ale lenjeriei de adolescente – purtate! sau ale uniformelor de școlărițe) și alte deviații sexuale (e de ajuns să citești un fragment din creațiile literare ale lui Murakami Ryu, sau chiar și Yoshimoto Banana, deși cea din urmă e mic copil pe lîngă primul). Frumusețea în actul de a muri (pregătirea atentă, cu dragoste chiar, în infime detalii, a propriei sinucideri) – ce poate fi mai pervers?
Așa mi se par a fi și creațiile casei de modă Comme des Garçons, inclusiv unele parfumuri – sînt scrîntite. De exemplu, Harissa sau Guerilla 1.
