Zambile și violență

Stau și mă întreb dacă eu însămi am vreo marcă preferată de parfumuri sau vreun parfumier preferat. Deocamdată cred că nu: fiindcă nu de mult au început să mă preocupe parfumurile de nișă, am tot încercat parfumuri ale diverselor case, create de diverși parfumieri. Am început să mă orientez în ceea ce privește stilul unora dintre case și parfumieri, dar nu pot să spun că una sau unul anume mă atrag în mod deosebit, așa în mare. Pe de altă parte, aș putea spune ce mărci NU se prea potrivesc cu ceea ce îmi place mie. Acum ceva timp eram convinsă că Penhaligon's e o marcă neinteresantă – mi se părea foarte englezească, adică serioasă și „understated” (ceea ce pentru alții poate fi o virtute, pentru mine însă nu). Pe urmă, din întîmplare, am descoperit în oferta firmei Penhaligon's cîteva parfumuri foarte interesante. Ceea ce, din păcate, nu înseamnă neapărat că sînt în stilul meu.

Bluebell

Penhaligon's

Incredibil de ce sînt în stare parfumurile. Bluebell, la rîndul lui, mi-a scos de la naftalină următoarele fragmente din The Wasteland de T.S. Eliot, poezia aflată pentru mine în Top Ten Ever:

„April is the cruellest month, breeding

Lilacs out of the dead land, mixing

Memory and desire, stirring

Dull roots with spring rain.” [...]

„'You gave me hyacinths first a year ago;

'They called me the hyacinth girl.'

—Yet when we came back, late, from the Hyacinth garden,

Your arms full, and your hair wet, I could not

Speak, and my eyes failed, I was neither

Living nor dead, and I knew nothing,

Looking into the heart of light, the silence.

Od' und leer das Meer.”

Flaconul lui Bluebell îmi amintește de ambalajul ginului Bombay Sapphire, care și el e în Top Ten Ever al obiectelor care mă fascinează. Așa cum în copilărie mă fascinau bucățile de sticlă culese de pe malul mării, la fel, de cîțiva ani buni, am impresia că aș putea contempla sticla de Sapphire ore întregi. Și numai comparația asta a fost de ajuns ca să-mi trezească interesul și să-mi cîștige simpatia.

Bluebell înseamnă... Ei bine, trebuie să recunosc că nu știu cum se numește planta asta în română. În dicționarul lui Andrei Bantaș, cuvîntul bluebell e tradus drept campanulă (Campanula), care arată așa (cel puțin una dintre ele – sînt mai multe):

Dar Bantaș n-are dreptate; denumirea latină a lui bluebell e Hyacinthoides non-scripta sau Scilla non-scripta; și apoi bluebell arată altfel:

Bluebell, așadar, e un soi de zambilă; dar nu zambilele de cultură, pe care le cumpărăm la piață (Hyacinthus orientalis), ci zambilă sălbatică. E o floare mult iubită de englezi, care o consideră drept floare națională (se pare). Bluebell e de altfel o specie endemică în Marea Britanie. Crește și în România, dar nu ca specie endemică, ci introdusă din altă parte. Dacă îmi aduc bine aminte, am văzut-o în România, dar nu mai știu unde; probabil că tot la piață, unde se vindea alături de zambilele celelalte.

Cînd am mirosit pentru prima dată Bluebell, mi-am spus: „Lăcrămioare!”. Dar consultanta de la parfumerie mi-a spus că de fapt e vorba de zambile, iar acum nu mă mai pot desprinde de zambila asta. Deși, dacă e să credem ce zice firma Penhaligon's, printre notele olfactive ale lui Bluebell se află și lăcrămioara.

A doua reacție a fost: „Un parfum optimist!”. Reacția consultantei la reacția asta a mea a fost: „Hm, nu știu, pentru multă lume e un parfum dificil”. N-am reușit să înțeleg de ce atunci, pentru moment. Mi-am cumpărat o mostră și l-am testat mai tîrziu în liniște, acasă, pe mînă, nu doar pe blotter. Și am înțeles de ce ar putea fi considerat dificil.

Ei bine, Bluebell nu e un parfum absolut floral și nici absolut optimist. Eu l-aș numi un parfum realist. Asta pentru că nu miroase DOAR a flori de zambilă sau lăcrămioară. Acordul inițial e aspru, intens (aici imaginația mea olfactivă iar a sărit la concluzii ciudate – acordul ăsta îmi amintește de muștar). Faza foarte aspră nu durează mult, dar nota aspră se menține cam vreo două ore. În afară de flori, eu simt în parfumul ăsta un miros foarte pregnant de tulpini tăiate, de sevă proaspătă. Ăsta e motivul pentru care mi-am adus aminte de fragmentul versului lui Eliot „April is the cruelest month”. Bluebell nu e inocent și nu se ascunde după deget: zambilele pe care le admirăm cînd le avem în vază sînt rezultatul unui act de violență, și anume al faptului că tulpinile lor au fost tăiate. Ești în pădure, vezi un covor întreg de zambile care ți se întinde în față; dacă vrei insă să le iei cu tine, nu numai că vei pierde efectul pe care îl creează ca totalitate, dar va trebui să-ți asumi responsabilitatea de a le tăia, și deci a le ucide (într-un final).

Dar Bluebell nu sugerează deloc o atmosferă bacoviană – nu plasează imediat zambilele pe catafalc. Nu sugerează moartea, ci viața și primăvara, cînd apar florile și seva începe să circule mai repede în tulpini. Numai că de multe ori ni se întîmplă să devenim conștienți de viață și să ne bucurăm de ea atunci cînd viața (a noastră sau a cuiva de lîngă noi) e amenințată. Bluebell e, în fond și la urma urmei, un parfum optimist, dar nu e un zîmbet artificial de miss sau de păpușă. Și exact violența sau cruzimea pe care le sugerează Bluebell fac ca parfumul ăsta să mi se pară interesant. Deși după vreo două ore se mai potolește și miroase doar a flori, fără tulpini.

Mă îndoiesc însă că eu personal aș putea să îl port: nu mă înnebunesc după parfumuri florale, iar Bluebell e atît de realist, încît înclină să fie pentru mine mai mult o plantă decît un parfum. Dar, cine știe, mai vedem la primăvară, cînd iese soarele, înfloresc copacii, iar eu voi simți mult mai intens bucuria vieții.

Concentrație: apă de toaletă

Persistență: vreo patru-cinci ore pe pielea mea; la sfîrșit nu-l simt pe mînă, ci în aer, cînd îmi mișc mîna

Note olfactive: note de vîrf – citrice; note de mijloc – zambilă, lăcrămioară, cyclamen (așa se numește? Există mai multe plante care se numesc în latină Cyclamen; Cyclamen persicum e o plantă de interior), iasomie, trandafir; note de bază – galbanum, cuișoare și scorțișoară

Disponibilitate: Elysee Concept; First in Fragrance are parfumuri Penhaligon's, dar nu Bluebell; Luckyscent; magazinul online Penhaligon's

Autor: M. Pickthall

Surse foto: Wikipedia; Wikimedia Commons