Despre prețuri (iarăși!) și mostre

Înainte de a trece la subiectul mostrelor, pe care acum cîteva posturi promiteam să-l abordez, cîteva cuvinte despre un alt aspect al parfumeriilor din România, pe care am uitat să-l menționez în postul despre unde se află nișa. Și anume – prețurile.

Fac parte din generația care a avut de-a face (deși nu foarte intens) și cu magazinele și vînzătorii din perioada comunistă, și cu comportarea față de clienți în magazinele din perioada de după 1989. Felul, în care mulți vînzători din comunism își tratau clienții, ca și disponibilitatea mărfii, depindea în mare măsură de relațiile personale cu clientul și de locul lui în ierarhia profesională și socială în general. După 1989, deși la capitolul disponibilitate a mărfii s-au schimbat radical, majoritatea (zic eu) magazinelor din România și-au păstrat timp îndelungat o atitudine comunistă față de client. Îmi mai aduc aminte și acum de unii vînzători care mă măsurau cu oarecare dispreț din cap pînă în picioare atunci cînd intram în magazine fără să fiu pusă la patru ace. De afirmații gen: „Dar știți, berea Guiness costă xxx lei” sau „Eu vă arăt, dar numai dacă doriți să cumpărați”.

O sorcovă tristă și amintiri din copilărie

Puterea de influență a reclamei e uluitoare. Acum ceva timp, am primit un catalog al unei parfumerii de nișă, unde se afla o reclamă a ultimei creații a casei de parfumuri Lubin. De fapt nu se poate numi „creație recentă”, fiindcă parfumul respectiv a fost reintrodus pe piață în 2009, iar versiunea originală datează din 1955. Oricum, reclama arăta în felul următor:

Driving me mad

Nu mă refer la parfumul pe care vreau să-l descriu azi, ci la o anumită notă, pe care o identific fără urmă de îndoială (am întîlnit-o SIGUR în Rien État Libre d'Orange și în Nuit Noire Mona di Orio), dar nu sînt în stare s-o numesc. Problema e cu atît mai acută, cu cît nota respectivă e în același timp respingătoare (drept pentru care Nuit Noire nu va ajunge în dulapul meu cu parfumuri) și fascinantă (drept pentru care m-am hotărît să-i mai dau o șansă Nimicului – sample on the way).

Să identific, dar să nu pot numi, note olfactive mi se întîmplă destul de des. Uneori ajung la denumiri, alteori nu. Pînă acum am reușit să identific două: tuberoza și smochina. Cu smochina a fost simplu: știam de la început că anumite parfumuri miros a smochine; le-am testat și, prin excludere, am ajuns la nota respectivă. Cu tuberoza a fost altfel: mai întîi am mirosit-o în Fracas Robert Piguet și am ajuns la concluzia că parfumul e ok, dar conține ceva care nu-mi place. Între timp am mai dat de cîteva ori peste cevaul respectiv, iar cînd am mirosit Carnal Flower Frédéric Malle (unde tuberoza e în prim plan), mi-am spus: „Aha! Deci asta e tuberoza”. După care, cînd am mai întîlnit nota respectivă, mai întîi am identificat-o după miros, iar apoi i-am confirmat prezența întrebînd consultanta de la parfumerie, în informațiile aflate pe ambalaj sau pe pagina de internet a producătorului. Și aici, în fond și la urma urmei, a fost simplu.

De data asta însă e mai complicat. Cînd am descoperit Rien și Nuit Noire, nu mi-a trecut prin cap să întreb ce anume e acel ceva care mă chinuie. Acum, cu Dzing!, mi-am propus să abordez problema în mod logic și organizat. Mi-am zis: „Din moment ce producătorii oferă liste ale ingredientelor principale, va fi de ajuns să citesc cele trei liste (pentru fiecare parfum) și să găsesc nota comună. Dar, din păcate – dezamăgire. Singurul cuvînt comun tuturor e „piele” (dar asta nu-i tocmai piele! Îmi place la nebunie mirosul de piele, miros de atîta timp mănuși și genți din piele încît îmi pot da seama că nu numai despre asta e vorba aici). Mai e încă unul, care apare în două cazuri: „mosc”. Să fie mosc?

Să descriu despre ce-i vorba: aș descrie nota asta drept animalică. E respingătoare fiindcă miroase, vorbind pe șleau, a caca (de asta nu pot să accept Nuit Noire). Dar nu numai atît. Fecalele nu sînt decît unul dintre aspecte. Mai e ceva: e mirosul pe care-l simt atunci cînd trec, la grădina zoologică, pe lîngă cuștile cu lupi și cu feline mari. Nu pentru că animalele și cuștile lor n-ar fi întreținute cum trebuie, ci pentru că mirosul e imposibil de lichidat. Dacă e să aleg dintre mirosurile respective pe cel mai asemănător cu nota care mă chinuie, aș zice că e cel din jurul cuștilor de lupi cu coamă.

Nu știu de ce, mi-a venit în minte că ar putea fi castoreum sau mosc de zibetă. Așa o fi? Va trebui să întreb la parfumerie. Sau să aflu din alte surse.

Iar acum, să trec în sfîrșit la recenzie:

Dzing!

L'Artisan Parfumeur

Aţi citit vreodată Fram, ursul polar? Eu am primit cartea asta de Crăciun, de mult, în copilărie. Am deschis-o imediat şi am început să citesc:

"A fost o adevărată seară de despărţire.
Niciodată Circul Struţki n-a avut un program mai bogat. Gimnaşti şi echilibrişti. Cai şi elefanţi. Maimuţe şi lei. Pantere şi câini. Acrobaţi şi clovni. Toţi s-au întrecut în dibăcie şi în curaj, în răbdare şi în dispreţ de moarte, ca să lase o amintire neştearsă."

Dzing! îmi aduce aminte exact de primul capitol al cărţii lui Cezar Petrescu. Vrea să evoce un spectacol de circ; probabil că, dacă n-aş fi citit prezentarea parfumului pe pagina de internet a producătorului, circul ar fi fost ultimul lucru care mi-ar fi venit în minte. Dar aşa, nu pot să scap de imaginea lui. Ceea ce nu mă deranjează cîtuși de puțin.

Primul acord, cu care se deschide Dzing!, îmi aminteşte de pelicanol (lipiciul pe care îl foloseam la școală în copilărie; comestibil – îl gustam din cînd în cînd dar n-am pățit niciodată nimic), care dispare după cîteva secunde, cînd intră în scenă Nota Animalică Neidentificată (NAN). La început le lasă loc și altora: în primul sfert de oră se simte și un acord de piele foarte plăcut, ca acela al unui obiect nou din piele de bună calitate și alte diverse note dulci. Stadiul ăsta inițial, care aduce ușor în totalitate cu săpunul, îmi creează imaginea a ceea ce se întîmplă în culise înaintea spectacolului. E hărmălaie: regizorul se foiește, dînd ultimele indicații și grăbindu-i pe artiștii care intră primii în scenă. Artiștii, la rîndul lor, au trac sau visează la cum și-au petrecut seara dinainte sau la cum își vor petrece restul serii după spectacol. Își îmbracă, unul lîngă altul, costumele care miros a parfumurile dăților trecute și a parfum proaspăt de data asta. Asistenții înhamă caii și scot diverse accesorii din cufere vechi acoperite cu piele. Parfumurile se amestecă cu mirosul general de pudră care plutește în aer, iar animalele se agită în cuști (NAN). 
 

În stadiul următor, NAN începe să domine toate celelalte note: tigrii, elefanții, urșii ș.a.m.d. intră pe rînd în scenă. Se mai întîmplă să mai iasă temporar în evidență cîte o notă dulce, precum o adiere caldă care îți mîngîie fața, atunci cînd prin fața ta, în arenă, trece dresorul sau asistenta lui, sau cînd vreo doamnă din public își deschide poșeta, de unde își scoate batista parfumată.

La sfîrșit, după vreo oră și jumătate, NAN se retrage treptat, lăsînd în urma ei un amestec de parfumuri, blănuri și poșete scumpe. Spectacolul s-a terminat: artiștii răsuflă ușurați și obosiți; se retrag în culise, ca să se schimbe și să se odihnească. În momentul ăsta se simte în fundal o nută foarte ușoară și deloc neplăcută de transpirație (în ciuda conotațiilor cuvîntului „transpirație”). Publicul părăsește sala de spectacol și își ridică hainele de la garderobă. Se sting luminile, una după alta, iar artiștii pleacă să se distreze, fericiți de reușita spectacolului. Animalele s-au întors în cuștile lor, unde adorm.

În urma tuturor rămîne un miros plăcut, potolit, familiar, de „dolce far niente” - de caramel, de parfum feminin, de lemn vechi, care a căpătat patină (sau, din cînd în cînd, de așchii proaspete, precum cele care cad cînd ascuți un creion). E ca și cînd din spectacol n-a mai rămas decît o amintire, ca un soi de ectoplasmă pusă în mișcare de un mediu în timpul ședinței de spiritism, care treptat își pierde substanța. Sîntem în continuare în preajma arenei, unde nu se mai află decît ecouri, amintiri de imagini și de parfumuri. În stadiul ăsta, și din parfum a rămas o amintire plăcută, familiară și elegantă, foarte aproape de piele.

Somme toute, pot să afirm cu hotărîre, că Dzing! îmi place: am toată admiraţia pentru parfumurile complexe, care evoluează. Şi pentru cele ciudate - iar Dzing! e ciudat, cel puţin înainte de dispariţia NAN. Cînd evoluţia se termină, rămîne doar dulce, dar de o dulceaţă care nu oboseşte nici nu copleşeşte.

Iar imaginea circului e, din fericire, doar o închipuire ideală: în fond şi la urma urmei, niciodată nu m-am omorît după circ: mă enervau clownii şi mă deranja faptul că animalele sălbatice fac salturi la comandă.

Concentrație: apă de toaletă

Persistență: impresionantă, dar deloc evidentă – primele două ore se simte destul de puternic, iar după ce dispare NAN devine o urmă, iar apoi - o amintire (dar una care durează pînă a doua zi dimineaţa!)

Note olfactive: iris alb, ghimbir, cedru, şofran, tofi, piele, mosc

Disponibilitate: First in Fragrance , Luckyscent, L'Artisan Parfumeur  

Autor: Olivia Giacobetti

Surse foto:

Foto 2: http://libweb5.princeton.edu/visual_materials/Circus/TC093.html

Foto 3,4, 5: autor Barry Miller, http://picasaweb.google.com/barrytmiller131

Foto 6: http://www.fotosearch.com/photos-images/circus_2.html

Unde se află nișa?

Posibile răspunsuri:

a) în Minele Moriei („Speak, friend, and enter”)

b) în peștera cu comoara lui Ali Baba („Sesam, deschide-te!”)

c) pe peronul 9 și ¾ din gara King's Cross

 

d) în Dumbrava Buciumenei

De fapt e mult mai simplu de ajuns la nișa cu parfumuri decît în oricare dintre cele patru locuri de mai sus. Nu-i nevoie de nici o cheie fermecată, de prăjituri pe care scrie „Mănîncă-mă” sau de vreo parolă deschizătoare de uși. Dar pe de altă parte, e foarte posibil ca acei care ajung în nișă să dea de comori precum cea a lui Ali-Baba, de surprize care atacă simțul mirosului precum orcii, de diverse licori fermecate sau de componente olfactive care

„do / Something to me / Something that simply mystifies me!”

și îl/o conduc pe respectivul/respectiva drept către Balrog sau către un soi de Lorelei care îi va da un șut și-l va trimite direct în prăpastia unde ajung mulți cei interesați de nișă, care nu mai pot ieși din ea.

„You raise the blade, you make the change
You re-arrange me 'til I'm sane.
You lock the door
And throw away the key”

 

Dar, mai concret: în România, nișa se află în patru parfumerii (de care am eu idee, se poate să fie mai multe dar să nu le știu eu):

Madison Perfumery

Créateur 5 d'émotions

Elysee Concept

Beautik

Cu excepția celei de-a doua, toate celelalte au două sau mai multe filiale în București. Cele mai multe mărci oferă Beautik și Elysee Concept, dar toate au consultanți foarte amabili și competenți. Din păcate însă nu toată lumea locuiește în București sau poate ajunge în București cu una cu două. Exact în situația asta mă aflu eu; în decembrie am fost în București și am vizitat cîte una dintre filialele fiecăreia din parfumeriile menționate mai sus. După care m-am întors acasă și am pierdut contactul direct cu nișa românească.

Deși ultimele trei firme oferă servicii de magazin online (și nu e exclus ca și Madison să ia comenzi telefonic – deși nu știu, rămîne de încercat), nici una nu oferă mostre pentru testarea parfumurilor înainte de cumpărarea flacoanelor întregi. Și doar e imposibil să-ți faci o imagine proprie asupra unui parfum fără să-l testezi personal. Recenziile de pe internet exprimă păreri personale și foarte subiective. Fiecare percepe parfumurile în mod individual, iar același parfum poate evoca mai multor persoane imagini și asociații cu totul diferite, mai mult sau mai puțin plăcute, care pot influența profund gradul de toleranță al fiecăruia față de parfumul respectiv. Ăsta e un truism, bineînțeles, dar se pare că nu pentru toată lumea – cel puțin nu pentru proprietarii parfumeriilor de mai sus.

E adevărat că în ipostaza de potențial client al filialelor aflate în realitatea fizică și nu în cea virtuală, poți cunoaște fiecare dintre parfumurile din ofertă, pe care consultanții le aplică cu generozitate, la cerere sau din proprie inițiativă, pe blottere sau direct pe piele, și asta de cîte ori dorește potențialul client. Însă nu toată lumea are timp să meargă la parfumerie de nu știu cîte ori, iar unii se pot simți prost dacă ar începe să aplice parfumurile în parfumerie exact ca acasă, adică pe gît, după urechi ș.a.m.d., ceea ce constituie pasul hotărîtor (pentru mine, cel puțin) în alegerea unui parfum. Așa că nu le rămîne nici lor decît să ceară mostre, în ultimă instanță. Problema e că nu toate casele de parfumuri de nișă produc mostre, sau chiar dacă le produc, se întîmplă ca parfumeria respectivă să nu le aibe în stoc. Drept pentru care, deși există posibilitatea de a obține mostre, există în același timp și o mare șansă de a nu obține mostra parfumului pe care vrei să-l testezi. Eu personal am solicitat mostre de două ori și de două ori am obținut – dar nu exact ceea ce-mi doream. Din păcate nici una dintre aceste două parfumerii nu s-a oferit să confecționeze mostre pe loc; într-una dintre ele am întrebat dacă există o astfel de posibilitate (adică, dacă au fiole pentru confecționat mostre la cerere) – nu există. În celelalte două n-am întrebat de mostre, dar nu m-aș mira ca situația să fie aceeași.

Despre ce le rămîne de făcut doritorilor de mostre în astfel de situații, sau ce e de făcut atunci cînd vrei să testezi un parfum nedisponibil în magazinele din România – data viitoare.

Surse foto:

Foto 1: http://community.lotro-europe.com/news.php?id=5833

Foto 2: autor - Maxfield Parrish, de pe Wikipedia (http://en.wikipedia.org/wiki/File:Ali-Baba.jpg)

Foto 3: http://en.wikipedia.org/wiki/File:KingsCross.JPG  

Foto 4:  (c) New Line Cinema and Wingnut Studios 

Surse citate:

Citat nr 1: Bryan Ferry, You do something to me; versuri de Cole Porter

Citat nr 2: Pink Floyd, Brain damage

Despre nișă

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti... Pe cînd plopii făceau pere și răchita micșunele.

Acum ceva timp, vorbeam cu o prietenă, care îmi spunea că a descoperit o nouă marcă de parfum și că și-a cumpărat deja două creații ale casei respective (Serge Lutens). A mai menționat cîteva mărci, de care nu auzisem în viața mea. Deși scandalizată oarecum de preț și de posibilitatea de a cumpăra și folosi mai multe parfumuri în același timp, am mers din curiozitate să miros și eu Lutensurile. Nu m-au impresionat în mod deosebit și pentru moment am lăsat-o baltă.

N-a trecut mult și iar a venit vorba de mărcile necunoscute mie, de data asta în contextul blogurilor despre parfumuri. Și mai curioasă (fiindcă nu-mi imaginasem niciodată parfumurile ca temă de blog – nu știu de ce, în fond și la urma urmei bloguri se pot scrie despre orice: bra-fitting, rețetele culinare ale Juliei Child, tipi bine etc. etc.), am intrat pe paginile recomandate de prietena respectivă. Mi-a plăcut ideea de blog despre parfum și modul de a descrie parfumuri, cu reminiscențe literare și total diferit de listele de componente olfactive sau jargonul (pseudo?)științific la care mă așteptam.

În același timp, printre diversele mărci disponibile în rețeaua de magazine Douglas, am descoperit Juliette Has A Gun (nu înțeleg de ce nu citesc enciclopedii sau de ce nu-mi îmbogățesc cunoștințele de geografie/istorie în loc să ard gazul pe site-ul Douglas); m-a intrigat flaconul și denumirea parfumului Lady Vengeance. M-am apucat să citesc recenziile disponibile pe la diverse bloguri și să miros L.V. la Douglas. În felul ăsta am luat-o pe un drum fără întoarcere...

Așa cum spuneam în postul anterior, căutarea de noi parfumuri a căpătat pentru mine cu totul alte valențe. Dintr-o necesitate dezagreabilă, inevitabilă o dată la cîțiva ani (de exemplu, atunci cînd firma L'Occitane a reformulat parfumul meu iubit Néroli), dar groaznic de enervantă pentru că implica o enormă pierdere de timp mirosind zeci de parfumuri de duzină la Sephora, s-a transformat într-o activitate constantă și o sursă tot la fel de constantă de bucurie. Așadar, pe lumea asta existau, neștiute de mine, atîtea parfumuri bune, sau cel puțin nu plicticoase!

Între timp, aflată pe drumul fără întoarcere, mi-am formulat diverse impresii despre parfumurile de nișă, pe care iată-le mai jos (grupate în funcție de diverse caracteristici). Constatările astea, deși noi pentru mine însămi, nu sînt bineînțeles nimic nou în sine:

Valoare artistică. Diferența dintre parfumurile de nișă și majoritatea celor de Sephora e cea dintre creațiile marilor proiectanți și fast fashion: primele aspiră la statutul artei, iar celelalte au drept țel satisfacerea gusturilor unei grupe cît mai mari de potențiali cumpărători. Or, după cum se știe, ceva sau cineva care vrea să placă tuturor își pierde pînă la urmă propria individualitate. Creatorii parfumurilor de nișă nu vor să renunțe la ea, preferînd plăcerea (și riscul) originalității. Folosesc adeseori ingrediente pe care mărcile de masă le evită din cauza prețurilor, pe care le combină după formule pe care le apreciază ei personal sau un public restrîns, amator de experimente, care evită banalitatea.

Asta e teoria. În realitate multe creații care se vor „de nișă” sînt în fond destul de banale, „cuminți”.

Unele dintre ele cad în extrema opusă – sînt atît de ciudate sau originale, încît devin un soi de artă de dragul artei, precum multe creații haute couture care își pierd cu totul orice țel practic. Un bun exemplu din punctul ăsta de vedere e Fumidus de la Profumum Roma, pe care îl contemplu cu aceeași fascinație ușor morbidă cu care mă uit (din cînd în cînd) la Fashion TV.

Pe de altă parte, deși am tot menționat Sephora pe post de prototip al caracterului de masă, trebuie să subliniez faptul că nu sînt din principiu nici împotriva mărcilor cunoscute tuturor, precum Dior, Lancôme, Gucci etc., nici împotriva magazinului Sephora. Numai faptul că folosesc denumirea Sephora drept substantiv aproape comun demonstrează autoritatea pe care o are rețeaua asta în domeniul ei propriu. Multe parfumuri de la Sephora, create de case celebre precum cele menționate mai sus, au o personalitate și un farmec indiscutabile: Theorema Fendi, Pour Homme Azzarro, Dune, Dolce Vita sau Eau Sauvage de la Dior, Magie Noire sau Poȇme de la Lancȏme, N^o 5 Chanel ș.a.m.d., care m-au marcat pe mine însămi și pe mulți, mulți alții înaintea mea. Mari revoluții în domeniul parfumurilor au fost cauzate de creații ale caselor de modă în genul celor de mai sus, de mărci care acum se vînd la Sephora. Numai că, sincer vorbind, parfumurile cu adevărat bune de la Sephora se pierd într-un adevărat ocean de parfumuri proaste sau mediocre; în momentul de față, casele de haute couture nu sînt cele mai bune adrese pentru amatorii de artă în domeniul parfumurilor.

Disponibilitate. Spre deosebire de parfumurile de masă, cele de nișă sînt mult mai greu disponibile. Nu se vînd în rețele precum Sephora sau în magazinele obișnuite cu produse cosmetice, ci doar la un număr foarte restrîns de distribuitori, care de multe ori se bucură de exclusivitate în țara respectivă (nu știu dacă există astfel de contracte, mă bazez doar pe ce-am putut observa pînă acum). Deși așa stau lucrurile cu majoritatea mărcilor cunoscute drept „de nișă”, unele dintre ele se pot întîlni și în mari rețele cu multe filiale în orașele mari, precum Douglas, care vinde parfumuri Juliette Has A Gun, Hermès, Serge Lutens, Etro sau Lalique. Din cauza asta, e greu de spus dacă liniile respective de parfumuri mai pot fi considerate a fi de nișă, sau nu.

Preț. Multe s-au scris, cum spuneam, despre cele mai scumpe parfumuri din lume – Clive Christian, XerJoff etc. E adevărat – cîteva case de parfumuri se specializează în parfumuri extrem de scumpe. Unora dintre ele nu le ajung prețurile și metodele de marketing avînd drept țel crearea de imagine gen „parfumuri de elită”, ci vor să atragă clienții amatori de conspicuous consumption prin metode mai puțin subtile: de exemplu, introducînd în flacoane bucăți de aur sau platină, cum face firma Ramon Molvizar. În unele cazuri, prețurile mari sînt justificate de ambalaj, care în sine e o operă de artă, fie aferentă parfumului, fie promovată ca atare, deci aspirînd la un statut egal cu cel al parfumului. Flacoane exclusive, care subliniază caracterul de lux al parfumului, propun firmele Kilian sau XerJoff. Flacoane ca opere de artă promovate pe picior de egalitate cu parfumul propun MDCI, M. Micaleff, Majda Bekkali, sau Designer Shaik.

Dar ofertele cu prețuri mari sau enorme nu epuizează deloc nișa. Făcînd abstracție de ele, nu pierdem decît o mică parte din posibilități. În general, e drept, parfumurile de nișă sînt mai scumpe decît cele care aparțin de mainstream (ceea ce e normal, originalitatea și calitatea costă), dar printre ele sînt și creații cu prețuri absolut rezonabile.

În paranteză fie spus, am impresia că multe parfumuri de nișă au flacoane foarte simple, uneori chiar din topor – că nu se promovează, adică, prin intermediul ambalajului. De multe ori o anumită firmă folosește exact aceleași sticluțe pentru toate parfumurile produse de ea, pe care le diferențiază prin etichete (État Libre d'Orange, Andy Tauer, Diptyque, Santa Maria Novella, Parfumerie Générale...). Aș zice chiar că, în cazul multor parfumuri de nișă, flacoanele sînt inferioare calitativ celor de parfumuri mainstream. Presupun că și aici e vorba de marketing – producătorii de parfumuri mainstream vor să atragă clienții pe loc, în magazin, iar producătorii de nișă știu că pe potențialii clienți îi interesează mai întîi de toate parfumul, pe care îl testează de mai multe ori la diverse intervaluri de timp. În general în cazul nișei e mult mai importantă comunicarea cu clientul – așa mi se pare, cel puțin.

To make a long story short, nișa înseamnă o paletă enormă de posibilități. Parfumuri bune se pot găsi și în alte locuri, dar nișa, deși denumirea sugerează un teritoriu sau un domeniu limitat, oferă un procent mult mai mare de parfumuri bune de unde fiecare își poate alege ce-i place. Există creații pentru amatorii de prestigiu identificat cu prețul, pentru amatorii de artă decorativă, pentru amatorii de parfumuri clasice (Rancé, Kilian, Caron), orientale (Serge Lutens, Amouage), florale (Les Parfums de Rosine), gurmande (unele parfumuri de la Serge Lutens sau Keiko Mecheri), fructate sau care redau mirosul unei plante întregi, nu numai pe cel al fructelor (Philosykos Diptyque, Ciel d'Airain Huitième Art Parfums), rebele (Comme des Garçons, État Libre d'Orange), pentru amatorii de ciudățenii (chiar și pentru coprofili! - vezi Mona di Orio, Nuit noire, de exemplu) sau realism olfactiv (parfumuri cu miros de fum, zăpadă, roșii etc. - Demeter Fragrance Library), parfumuri ecologice (Honoré des Prés).... Unele case de parfumuri oferă variații pe aceeași temă (precum trandafirul în cazul Les Parfums de Rosine), altele experimentează cu o singură notă olfactivă (precum Escentric Molecules). Și asta nu-i decît o enumerare așa, într-o doară – posibilități sînt mult mai multe.

Fiindcă îmi place să am din ce să aleg, îmi plac parfumurile de nișă. Dar nu identific nișa cu calitatea absolută și indiscutabilă. De altfel nici nu cred că există calitate absolută și indiscutabilă – cred în caracterul subiectiv al percepției în materie de parfumuri. Si am încredere în propriul nas.

Surse foto:

Foto 1: poster Lubin, Nuit de Longchamp , de pe blogul 1000fragrances.blogspot.com
Foto 2:  http://www.eglobe1.com/word/wp-content/images/photos/weird-fashion-01.jpg

Foto 3: flacon și ambalaj Designer Shaik, Opulent Women no 33

Despre blog

Ideea e simplă: am observat că nu prea există bloguri dedicate exclusiv parfumurilor de nișă (zise și „de lux”) în română și mi-am spus că ar cam fi timpul să se înmulțească. Deși, sincer vorbind, îmi cam lipsește siguranța de sine. Nu mă consider „un nas” în materie de parfumuri. În momentul de față sînt în stare să identific doar cîteva note olfactive (de fapt sînt în stare să identific mult mai multe note decît aș putea să denumesc în mod obiectiv: sînt multe note pe care le recunosc și pentru care am denumiri, sau categorii, personale, care nu întotdeauna corespund cu categoriile convenționale). Nici nu sînt cine știe ce cunoscătoare: experiența mea e limitată și din punct de vedere temporal și în privința numărului de mărci sau de parfumuri pe care le-am întîlnit pînă acum. Nu știu dacă voi avea timpul și dispoziția necesară pentru a continua consecvent blogul.

Dar pe urmă mi-am spus: în definitiv – de ce să nu încerc? Critic de parfumuri nu sînt și nici nu aspir la un asemenea statut. În branjă nu lucrez și presupun că e cam tîrziu să mă recalific (de fapt, tîrziu poate că nu e, dar nu-mi prea doresc). Ceea ce vreau să public pe blog e punctul meu de vedere personal, subiectiv, al utilizatorului final. Ca și produs de consum, parfumurile îmi sînt adresate mie (și multe altor persoane ca mine). Iar din moment ce parfumurile de nișă nu se reclamă în stînga și în dreapta, iar multe dintre ele nu sînt foarte ușor disponibile, opiniile altora sînt o sursă foarte importantă de informații utile. Mie uneia rar mi se întîmplă să dau peste un parfum nou așa, la întîmplare: de obicei citesc bloguri, de unde rețin nume de parfumuri  descrise în mod interesant, după care merg la parfumerie sau comand mostre pe internet. Iar cînd citesc recenzii de parfumuri, nu caut neapărat liste exhaustive ale notelor olfactive și informații tehnice despre cum nota x a fost îmbinată cu nota y. Asemenea informații sînt importante, ca să exclud, de exemplu, de pe wish list parfumurile cu note pe care le evit, cum e tămîia. Dar există o grămadă de posibile ingrediente, pe care fiecare persoană le percepe în alt fel; nu cred, de altfel, că ar fi cineva în stare să identifice absolut toată lista de ingrediente primare dintr-un parfum. Și chiar dacă ar fi, rezultatul ar semăna mai degrabă cu rezultatele analizelor medicale produse de calculator. În consecință - așa cum și eu caut mai descrieri de impresii, exact așa am de gînd să descriu pe blog impresiile mele personale. Care nu sînt nici mai mult, nici mai puțin valoroase decît impresiile altora. Howgh.

Mai e o problemă: ne aflăm în plină criză economică și reduceri de salarii /pensii, iar parfumurile pentru mulți nu sînt o prioritate. Din cauza asta afirmația care urmează probabil că va suna ipocrit: eu personal nu cred deloc în caracterul exclusiv al parfumurilor de nișă. Nu sînt, sau nu ar trebui să fie, după părerea mea, domeniul snobilor care dispun de căruțe de bani, adică un soi de conspicuous consumption. Evident că există și din astea: sînt firme care se specializează în parfumuri superscumpe – Clive Christian, XerJoff etc. Eu personal le evit: în afară de lipsa de fonduri, mă calcă pe nervi faptul că prima (sau chiar, de multe ori, singura) afirmație despre un parfum se referă la preț. E drept că nu am căutat cu lumînarea informații despre parfumurile Clive Christian, dar pînă acum singurul lucru pe care l-am aflat despre ele e faptul că sînt (printre?) cele mai scumpe din lume. Nimeni nu spune nimic despre cum miros. Eu nu cumpăr prețuri (împreună cu prestigiul aferent), ci (atunci cînd pot să-mi permit) parfumuri. Drept pentru care prefer denumirea „parfumuri de nișă” și nu „parfumuri de lux”. Și nu sînt de acord cu transformarea parfumurilor de nișă în parfumuri de lux (a se citi: "cu bășini") cu ajutorul  prețului - de asta eu am de gînd să abordez tema prețurilor, printre altele în recenzii.

Și pînă la urmă – ce m-a determinat să creez blogul? Faptul că îmi plac din ce în ce mai mult parfumurile de nișă. La un moment dat am descoperit (din întîmplare) că „parfum” nu înseamnă lichid mirositor neinteresant în 99% din cazuri și care după maxim 30 de minute miroase ca orice alt lichid de genul ăsta, așa cum se întîmplă cu parfumurile de la Sephora. Am descoperit și că parfumurile interesante nu sînt precum acul în carul cu fîn, peste care poți să dai doar avînd un noroc chior sau înarmîndu-te cu multă răbdare și toleranță pentru mirosuri proaste sau mediocre (ca la Sephora); din contră, procesul de căutare a unui parfum potrivit pentru mine însămi poate fi foarte pasionant ca atare. Pentru prima dată în viață, mi-am dat seama cît de important e simțul mirosului și am început să mă bucur de tonele de amintiri olfactive despre care nici nu bănuiam că există, pe care parfumurile le aduc la suprafața sferei mele conștiente. Am dat peste diverse parfumerii de nișă, care din fericire nu de mult au apărut și în România (dar din păcate, după știința mea, deocamdată numai în București) și am început să le frecventez din pura plăcere de a descoperi noi parfumuri și de a sta de vorbă cu persoane care se pricep la parfumuri (iar majoritatea consultanților cu care am avut de-a face chiar manifestă pasiune pentru parfum și nu doar cunoștințe învățate pe de rost).

Pasiunea asta a mea (în ultimul timp aș putea spune chiar „obsesia”) pentru parfumuri mă cam atinge la portofel – din cînd în cînd căutările mele se termină prin cumpărături. Mă străduiesc însă să nu cumpăr decît parfumuri pe care le-am testat de cîteva ori și despre care deja știu sigur că mi se potrivesc. Investesc și în mostre (care de cele mai multe ori nu sînt deloc gratuite, așa cum e scris pe unele dintre ele), nu neapărat în pespectiva achiziționării de noi parfumuri, ci a descoperirii de noutăți olfactive. Dar, zic eu, merită: enorma plăcere pe care mi-o fac aventurile olfactive îmi compensează găurile (mai mici sau mai mari) pe care le lasă în urma lor în contul meu bancar.

Ilustrația: A. Mucha, afiș din 1896; sursă - Wikimedia Commons